Eu, elevul
Cum nimeni nu scapă de calomnii, nu am reușit nici noi, elevii CNLR. Totuși, printre aspecte reale sau nu, avem printre noi niște minți ce merită exploatate. Prin stimulare, prin activități diverse, poate prin încurajarea de a scrie o revistă a școlii noastre…
La cafeaua de după școală sau la Pub-ul de sâmbătă seara am deep talks cu prietenii mei frustrați de lipsurile din viețile lor profesionale și realizez că dacă ar trebui să spun un lucru pentru care sunt recunoscătoare, primul din minte ar fi: oamenii cu care mă înconjor. Au minți deschise, inteligență interpersonală și standarde mult mai ridicate decât cele așteptate de sistemul de învățământ. Problema e că nu eu trebuie să știu că suntem peste nivelul așteptat de sistem, sistemul ar trebui să știe.
Eu, adolescentul
La consilii, comitete, bârfa din cancelarie, țigara de lângă internat, spuneți și ceva bun despre noi?
Am tot auzit restricțiile, responsabilitățile și așteptările, dar nu suntem ceva mai mult decât doar cuminți? E bine să fii disciplinat, te duce sus, te ține în siguranță, dar vezi umpic cum te simți outside the box. Nu trebuie să fugi de la școală sau să dai pumni în sistem, alege să lucrezi la el și pentru el.
“Știi cum e… dacă nimeni nu-ți zice nimic, înseamnă că faci bine ce faci. :)” Totuși, mi-ar plăcea să mi se zică ceva, să ni se zică tuturor ceva, o dovadă că cineva e recunoscător că poate lucra cu noi.
Poate e o problemă personală…poate am cerințe de școală privată? Hai să ne uităm puțin la cine sunt eu și de ce zic chestiile astea.
Sunt liderul unei asociații de tineri, Interact Bistrița-Nosa, un ONG la nivel internațional. Suntem peste 50 și venim din școli diferite. Am început să observ cât de invizibilă mă simt la școală de când ocup funcția asta, pentru că o mică parte din mine vede profesorul ca pe un lider, și modelul unui conducător e conducătorul lui. Când mă întrec task-urile mele și colegii mei mă salvează, instinctul meu e să le mulțumesc, să îi felicit, să le spun cât contează și că mă bucur că facem echipă. Așa că, dacă un copil stresat de 17 ani poate să zică “bravo”, și profesorul meu, modelul meu, poate să o facă.
El, profesorul
Fiecare prof are viața lui personală, are sute de elevi, poate n-are copii, merge de la o clasă la alta, nu ar avea timp nici dacă ar vrea…n-ai cum.
Lucruri valide, logice, le înțeleg. Nu le înțeleg atât de bine încât să vorbesc aici despre ele, și parcă aș vrea.
Noi, împreună
Fiecare elev vrea să fie validat, să fie întrebat, să fie văzut. Cunoscut. Propulsat. Mesajul care trebuie luat de aici de colegii mei este că schimbarea începe cu noi. Nu poți schimba mentalități, dar nu te poți plânge de rezultate dacă nu ai mers la vot.
Fiecare profesor are o explicație, suntem două comunități care trebuie să lucreze împreună, unii pentru alții, suntem mai deschiși decât pare, mai avem puțin de lucrat. Împreună.
Propunerile din partea redacției, un prim pas spre poate mai bine:
- Dialog între elevi și profesori pe tema validării din partea cadrelor didactice și implicării elevilor la ore. Scopul dialogului este comunicarea între cele două comunități, noi considerând că vulnerabilitatea ne face mai înțelegători.
Evenimentul ar avea loc în decembrie, în sediul redacției, camera 38 din internat, am avea de față un mediator. Am afla ce-și doresc profesorii de la noi, de ce nu oferim acele lucruri, și ce ne dorim noi pentru a ne simți mai bine la școală.
- Rubrica “Pagina Profesorului”, unde am dedica un articol pentru a cunoaște un profesor. După mai multe discuții am realizat că avem mai multă empatie și toleranță unii față de alții dacă ne cunoaștem.
Profesorii doritori ne-ar trimite pe mail-ul redacției (modulredactie@gmail.com) un document despre ei, lucruri pe care nu le știam, pentru că până la urmă, nici noi nu ne cunoaștem profesorii. Pasiunile lor, lucruri importante pentru ei, sfaturi pentru noi, cum era când aveau vârsta noastră, ce îi face fericiți…
Noi, elevii. Statistică*
57.8% din elevii care au participat la studiu au zis că în general nu se simt apreciați de profesorii lor.
62.7% din elevii care au răspuns la chestionar au spus că se simt apreciați dacă primesc cuvinte de laudă și afirmații despre ei de la profesori.
11 din 83 de elevi consideră că atunci când profesorii ne întreabă dacă am înțeles și dacă explică ceva a doua oară este un mod de validare din partea lor.
Un elev a spus că nu se simte apreciat deoarece clasa din care face parte a fost numită o adunătură de imbecili de către un profesor.
Un elev a spus că se simte apreciat și a dezvoltat astfel: “Mult spus ma simt apreciat de profesori, dar sunt cel putin 2 care fac eforturi pentru asta. In mare parte prin felul in care comunica cu mine si modul in care explica unele lucruri. Multi profesori nu ne apreciaza deloc, mereu spun ceva de rau fara motive.”
Un elev a spus: “Eu cred ca jobul părintelui/prietenilor/familiei este de a-și valida copilul iar jobul profesorului este de a preda o materie întrucât copilul să o înțeleagă sau să o explice din nou dacă nu a înțeles”
Un alt elev a zis: “Consider ca profesorii imi ofera suficienta validare, iar acestia nu sunt obligati sa o faca, fiind angajati sa predea anumite materii, nu sa ma cunoasca pe mine. Avand prea multi elevi, nu ma astept sa stie domenii care ma intereseaza, cu unii profesori văzându-ma doar o data pe saptamana, uneori nici atunci. Consider ca validarea se manifesta si prin notele bune obtinute si materia explicata într-un mod interesant.”
*statistică realizată cu ajutorul unui Google Forms la care au răspuns 83 de elevi în 5 zile.
În concluzie, elevii au adus atât argumente legate de cum ar vrea să fie validați, dar și opinii despre motivul pentru care profesorii nu o fac în general. Privind răspunsurile m-am convins mai mult că un dialog între noi toți ar fi benefic pentru înțelegere reciprocă.