De la 14 în colo
de la vârsta de 14 ani am început să cred că
oamenii buni nu există
intru pe ușă//
dreaptă
cu mâinile pe lângă corp
picioarele strânse, aliniate
înainte să dorm mă leagăn singură
și mă țin de mână
încep să mă înec cu visele mele
cu ritmul fluid pe care îl poartă acestea cu ele
care câteodată
pare prea fluid
ca să pară doar vise
visele mi-s coșmaruri
cu care mă mint că mă vor alina
tac.
mă tem de tăcere
mă analizează
mă aliniază
mă alină
apoi
mă alienează
Mănânc cuvinte
voi nu ați știut niciodată ce fac
ce vreau
ce simt.
Sunt conștientă că stau cu capul în pământ
când merg
nu-mi mai reproșa
știu că nu pot să mă uit în ochii tăi
știu că nu pot face nimic altceva
decât sa fiu aici
nu-mi mai reproșa
aerul intră și iese din plămânii mei
și nu mai încap și vorbele pe care mi le spui
nu-mi mai reproșa
că nu scot un zgomot
că vedeți prin mine si atât
că nu mă simțiți acolo cu adevărat
nu-mi mai reproșa
că strigătul meu nu ajunge niciodată la voi
îmi mănânc cuvintele
iar apoi sper să pot să le respir
să le expir
vreau să le rostesc
dar sper să nu le auziți
Sala de dans
îmi aranjez gândurile unu după altul,
de la cap la coadă,
ca să îmi dau seama ce emoție reiese din ele.
Din fiecare gând reiese o emoție diferită.
Nu-mi dau seama ce simt sau de ce aș vrea să simt ceva.
Rușinea mă privește de sus iar frica îmi este prietenă.
Mă uit la mine printr-un ochean și am impresia că știu deja tot ce se va întâmpla.
Îmi plac primele 30 de secunde din dimineață când mă trezesc si nu-mi amintesc cine sunt și ce se întâmpla.
“dacă ești prost de mic,când ești mare numa’ te joci”
încerc sa-mi dau seama de ce sunt așa cum sunt și tot ce îmi vine în cap este că, de când am împlinit 8 ani, am impresia că cineva mă strânge de gât și o face tot mai tare în fiecare zi.
M-am lăsat de dansuri pentru că mă speria oglinda din sală
o vreme am uitat de ce mă oprisem din dansat
așa că m-am apucat din nou
Când dansez evit să fac contact vizual cu eu din oglindă
încerc să țin ochii închiși sau să mă uit la alții.
Dar când mă uit la ceilalți încep să văd și mai multe defecte la mine
la ce mă mai uit acuma?
Nu-mi amintesc ultima dată când m-am uitat în oglinda ca să mă admir, nu ca să îmi fac părul sau ca să mă machiez, ci ca să mă admir.
Te hrănești cu vinovăția pe care o port cu mine
nu mă înțelegi
nu înțelegi nimic
și nu o să înțelegi vreodată
Încuie ușa!
ai închis ușa după tine atât de lent
încât nici nu mi-am dat seama că ai facut-o, decât atunci când era deja închisă.
îmi zâmbești doar cu gura
și cu sufletu mă scuipi
ești un coșmar cu o voce blândă
Medeea Lărgian, X F
Liberi de sărbători
Ciocnim
clădiri, vieți, oraşe
ardem pâinea în cuptor
şi oamenii în autobuze
Cinstim
frumoasa noastră sărbătoare
avem o zi liberă de la război
în care să ne strângem la masă
cu rămășițele morților noştri
pe care nu i-am mai văzut de mult
în viață
Celebrarea Morții
Iau în brațe toți străinii mei dragi
Mănânc și beau în cinstea unui bărbat mort
Căruia îi neg existența
M-a salvat
Înainte să mă fi născut
Să ştiu cine-i femeia care-mi pune în față pâinea
Cea de toate zilele
Petrecute în certuri pe pământuri și averi
Alt pretext să bem vin de dimineață
Îmi place conceptul de a mânca pască
Ierbar
Omagi mov pe canapea
Omagii credinței tale
în halucinații
Planului tău de a salva lumea
Cu iubire
Şi un ceai de salvie
Omagii meticulozității tale
Cu care îmi desfaci semințele
În fiecare seară
Din buchetul nostru de datura
Vreau să fiu mare
m-am lovit.
rupe-mi scoarța terestră
de pe plăcile de pavaj ale străzii pe care copilăream
lasă-mi sângele să curgă râuri și pârauri şi izvorul de la munte de unde lua apă bunica
ea îmi făcea gris fierbinte cum sunt lacrimile care curg uşor pe obrajii mei de copil care a fugit de la chioşc până acasă cu pâinea în mână după o zi lungă de stat pe afară
de băut o bere de fumat ultima țigară
din pachet
pachetul primit de crăciun atunci când am mers cu david la el la biserică pentru prima dată
pachet din nervii mamei mele care nu mă mai suportă
cum nu l-a suportat vreodată pe tata
tatăl nostru care ești în ceruri
lasă-mi râul să-mi curgă
până mare am să ajung
să cresc,să plec de acasă
BUCĂȚI DE OM
Suntem bucăți.
Bucăți din bucățile altora.
Nu există niciun individ întreg. Sutem doar o adunatură de bucăți de personalitate, de la fiecare om iubit și de la fiecare om urât.
Eşti o bucată mică din străinul care a trecut azi pe aceeași trecere de pietoni cu tine, ai luat ceva din privirea lui, acum acel ceva îți apartine și ție.
El ți-a luat o parte din rânjetul ăla pe care tu îl aveai de la bunica.
Ea oare de la cine l-o fi avut?
Oare știa că acum e o parte din identitatea ta, ceva ce te face sa fii observat de la o poştă, motivul pentru care râdea colega ta de
bancă într-a patra?
Oare ştie că ai râsul ei absurd?
Mersul ăla strâmb…?
Dorința aia de a strânge în brațe orice trecător?
Că îți place și ție verdele?
Oare știe că o să o ții în viață pentru eternitate, că ești bucăți din
ea și din mulți alți oameni?
Suflet din sufletul ei?
Suntem pagini de arhivă lipite cu scoci şi aracet.
Avem colțuri îndoite şi cuvinte mânjite.
Suntem creația tuturor celor care au pașit pe lângă noi.
Care ne-au observat,
Sau a celor care ne-au ignorat.
Suntem o pictură haioasă cu culori prost alese, cu tehnici mixte şi
neatenţie.
Sutem un colaj, o bucată de aici și una de acolo…
Oare cine suntem, de fapt?
Cine ești?
Ai ceva al tău măcar?
Ai semnătura aia în colțul tabloului sau eşti doar un alt chip neînsemnat?
Watch me deeply
Şi zâmbește-mi cât îți zâmbesc
ascultă-mă cum îți povestesc
iar
despre filmul ăla rusesc
ascultă cum tușesc
de la fumul amar de-țigară
-uzine
-crematoriu
“i wanted to change them but they ve changed me to fit their own image.”
promit că e doar a 3 a țigară
a 3 a fabrică pe langă care trec cu mașina
al 3 lea cadavru pe care îl ard
din cauza voastră fumez!
“A man writes because he is tormented, because he doubts. He needs to constantly prove to himself and the others that he’s worth something.”
crezi ca îmi convine că te înjur
de fiecare dată când vreau să-ți spun că te iubesc?
watch me deeply
şi spune-mi
“unspoken feelings are are unforgettable.”
du-te dracu, Tarkovsky!
Draga Mea Gară
Scapă-mă de oraşul ăsta anost, Draga Mea Gară
Al nostru sicriu comun
În cimitirul fără clopote
Unde am fost îngropați la naștere
Înainte să stim cum e lumea
Condu-mă pe ale Tale şine
Spre o nouă viață sau
Spre cuptorul Sylviei Plath
E ușor să râd şi să mănânc fornetti
După ce mi-am pierdut sufletul în Gara de Nord
Mi-ai oprit integritatea în Clujeana
Înainte de acel concert
Pastrez biletul deja decolorat şi sper
Să merg înapoi
Înapoi pe Linia 2 si
Înapoi pe Peron
Să simt iar acea ultimă îmbrățișare
În Draga Mea Gară
POEM DE DRAGOSTE 1:2
Am o lume nesfârșită,
Dar parfumul tău e singurul lucru care mă înconjoară.
Organizăm alegeri, votăm la sentimentale.
Punem ștampila pe răbdare,
loialitatea nu candidează.
Emoția conduce, gândurile sunt corupte.
Facem economii împreună,trăim sustenabil,
Nu cumva să se ardă luna, să ne pedepsească apocalipsa.
Lăsăm soarele să ne încălzească razele adolescentine,
Şi marea să ne pătrundă malurile.
“Dimineața nimic nu mai seamănă cu ce știm noi”
Dar liniștea brizei pierdută printre faleze e cel mai mare secret al nostru.
Ne rătăcim raționamentul de grădi în zațul de cafea,
Şi pădurile de râsete în taxe.
De o zi mai avem nevoie, să fim simplii muritori, cu pupile dilatate spre cer.
SECRET2: ÎȚI CER IMPOZIT PENTRU TOATE VALURILE DE DURERE
Răceală
am răcit şi
mă apropii de o stare de leşin
ca atunci când jucam şotron până la epuizare
când plângeam pe pregătitoare
ca atunci când m-ai luat de mână pentru doar câteva secunde
n-am mai putut să respir
şi după mi-am suflat nasul
inspir
am trecut pe antibiotice
Abajur
Înveleşti becul în materialul tău ușor transparent,
Un model cu flori, de mult învechit.
Îi blochezi lumina orbitoare,
Creând o aură care-mi luminează fața.
Îi absorbi din căldură, încet,
Ţinând ascuns iadul arzător.
Becul îşi pierde din strălucire.
Modelul cândva mult iubit e învelit în praf amar.
Pete de amintiri ascund broderia cusută manual.
Era un voal pe capul unei mirese.
O rochie frumos colorată, purtată de prinţesa din basm.
Un zâmbet roșu de copil fericit, fără griji şi dor de duh.
E doar un abajur,
O bucată dintr-o lampă.
O pată de gri pe alb
Nu mai folosește la nimic.
Oricum e demodată.
Ce o fi putut să vadă? Nici nu poate vorbi.
Metal, sticlă și bumbac pe o noptieră rece.
Trăiri, sentimente și dor, corp care învăluie un suflet de om
“Ne vedem joi”
sorry, n-am auzit bomba de la hiroshima
îmi suna alarma
8:16 e o ora decentă la care să te trezești
când ceasul morții e la şi 15
încă dormi?
hai ca avem date la nagasaki joi Liberi de sărbători
Ciocnim
clădiri, vieți, oraşe
ardem pâinea în cuptor
şi oamenii în autobuze
Cinstim
frumoasa noastră sărbătoare
avem o zi liberă de la război
în care să ne strângem la masă
cu rămășițele morților noştri
pe care nu i-am mai văzut de mult
în viață
Celebrarea Morții
Iau în brațe toți străinii mei dragi
Mănânc și beau în cinstea unui bărbat mort
Căruia îi neg existența
M-a salvat
Înainte să mă fi născut
Să ştiu cine-i femeia care-mi pune în față pâinea
Cea de toate zilele
Petrecute în certuri pe pământuri și averi
Alt pretext să bem vin de dimineață
Îmi place conceptul de a mânca pască
Ierbar
Omagi mov pe canapea
Omagii credinței tale
în halucinații
Planului tău de a salva lumea
Cu iubire
Şi un ceai de salvie
Omagii meticulozității tale
Cu care îmi desfaci semințele
În fiecare seară
Din buchetul nostru de datura
Vreau să fiu mare
m-am lovit.
rupe-mi scoarța terestră
de pe plăcile de pavaj ale străzii pe care copilăream
lasă-mi sângele să curgă râuri și pârauri şi izvorul de la munte de unde lua apă bunica
ea îmi făcea gris fierbinte cum sunt lacrimile care curg uşor pe obrajii mei de copil care a fugit de la chioşc până acasă cu pâinea în mână după o zi lungă de stat pe afară
de băut o bere de fumat ultima țigară
din pachet
pachetul primit de crăciun atunci când am mers cu david la el la biserică pentru prima dată
pachet din nervii mamei mele care nu mă mai suportă
cum nu l-a suportat vreodată pe tata
tatăl nostru care ești în ceruri
lasă-mi râul să-mi curgă
până mare am să ajung
să cresc,să plec de acasă
BUCĂȚI DE OM
Suntem bucăți.
Bucăți din bucățile altora.
Nu există niciun individ întreg. Sutem doar o adunatură de bucăți de personalitate, de la fiecare om iubit și de la fiecare om urât.
Eşti o bucată mică din străinul care a trecut azi pe aceeași trecere de pietoni cu tine, ai luat ceva din privirea lui, acum acel ceva îți apartine și ție.
El ți-a luat o parte din rânjetul ăla pe care tu îl aveai de la bunica.
Ea oare de la cine l-o fi avut?
Oare știa că acum e o parte din identitatea ta, ceva ce te face sa fii observat de la o poştă, motivul pentru care râdea colega ta de
bancă într-a patra?
Oare ştie că ai râsul ei absurd?
Mersul ăla strâmb…?
Dorința aia de a strânge în brațe orice trecător?
Că îți place și ție verdele?
Oare știe că o să o ții în viață pentru eternitate, că ești bucăți din
ea și din mulți alți oameni?
Suflet din sufletul ei?
Suntem pagini de arhivă lipite cu scoci şi aracet.
Avem colțuri îndoite şi cuvinte mânjite.
Suntem creația tuturor celor care au pașit pe lângă noi.
Care ne-au observat,
Sau a celor care ne-au ignorat.
Suntem o pictură haioasă cu culori prost alese, cu tehnici mixte şi
neatenţie.
Sutem un colaj, o bucată de aici și una de acolo…
Oare cine suntem, de fapt?
Cine ești?
Ai ceva al tău măcar?
Ai semnătura aia în colțul tabloului sau eşti doar un alt chip neînsemnat?
Watch me deeply
Şi zâmbește-mi cât îți zâmbesc
ascultă-mă cum îți povestesc
iar
despre filmul ăla rusesc
ascultă cum tușesc
de la fumul amar de-țigară
-uzine
-crematoriu
“i wanted to change them but they ve changed me to fit their own image.”
promit că e doar a 3 a țigară
a 3 a fabrică pe langă care trec cu mașina
al 3 lea cadavru pe care îl ard
din cauza voastră fumez!
“A man writes because he is tormented, because he doubts. He needs to constantly prove to himself and the others that he’s worth something.”
crezi ca îmi convine că te înjur
de fiecare dată când vreau să-ți spun că te iubesc?
watch me deeply
şi spune-mi
“unspoken feelings are are unforgettable.”
du-te dracu, Tarkovsky!
Draga Mea Gară
Scapă-mă de oraşul ăsta anost, Draga Mea Gară
Al nostru sicriu comun
În cimitirul fără clopote
Unde am fost îngropați la naștere
Înainte să stim cum e lumea
Condu-mă pe ale Tale şine
Spre o nouă viață sau
Spre cuptorul Sylviei Plath
E ușor să râd şi să mănânc fornetti
După ce mi-am pierdut sufletul în Gara de Nord
Mi-ai oprit integritatea în Clujeana
Înainte de acel concert
Pastrez biletul deja decolorat şi sper
Să merg înapoi
Înapoi pe Linia 2 si
Înapoi pe Peron
Să simt iar acea ultimă îmbrățișare
În Draga Mea Gară
POEM DE DRAGOSTE 1:2
Am o lume nesfârșită,
Dar parfumul tău e singurul lucru care mă înconjoară.
Organizăm alegeri, votăm la sentimentale.
Punem ștampila pe răbdare,
loialitatea nu candidează.
Emoția conduce, gândurile sunt corupte.
Facem economii împreună,trăim sustenabil,
Nu cumva să se ardă luna, să ne pedepsească apocalipsa.
Lăsăm soarele să ne încălzească razele adolescentine,
Şi marea să ne pătrundă malurile.
“Dimineața nimic nu mai seamănă cu ce știm noi”
Dar liniștea brizei pierdută printre faleze e cel mai mare secret al nostru.
Ne rătăcim raționamentul de grădi în zațul de cafea,
Şi pădurile de râsete în taxe.
De o zi mai avem nevoie, să fim simplii muritori, cu pupile dilatate spre cer.
SECRET2: ÎȚI CER IMPOZIT PENTRU TOATE VALURILE DE DURERE
Răceală
am răcit şi
mă apropii de o stare de leşin
ca atunci când jucam şotron până la epuizare
când plângeam pe pregătitoare
ca atunci când m-ai luat de mână pentru doar câteva secunde
n-am mai putut să respir
şi după mi-am suflat nasul
inspir
am trecut pe antibiotice
Abajur
Înveleşti becul în materialul tău ușor transparent,
Un model cu flori, de mult învechit.
Îi blochezi lumina orbitoare,
Creând o aură care-mi luminează fața.
Îi absorbi din căldură, încet,
Ţinând ascuns iadul arzător.
Becul îşi pierde din strălucire.
Modelul cândva mult iubit e învelit în praf amar.
Pete de amintiri ascund broderia cusută manual.
Era un voal pe capul unei mirese.
O rochie frumos colorată, purtată de prinţesa din basm.
Un zâmbet roșu de copil fericit, fără griji şi dor de duh.
E doar un abajur,
O bucată dintr-o lampă.
O pată de gri pe alb
Nu mai folosește la nimic.
Oricum e demodată.
Ce o fi putut să vadă? Nici nu poate vorbi.
Metal, sticlă și bumbac pe o noptieră rece.
Trăiri, sentimente și dor, corp care învăluie un suflet de om
“Ne vedem joi”
sorry, n-am auzit bomba de la hiroshima
îmi suna alarma
8:16 e o ora decentă la care să te trezești
când ceasul morții e la şi 15
încă dormi?
hai ca avem date la nagasaki joi
Ana Ceteraș, IX H
vitruvian
până în acest moment ziua părea una obișnuită
dar posterul cu davinci de pe perete
a început să se dezlipească
a spus-o și altul înaintea mea
unul dintre noi trebuie să plece
Norberto Cătuna, XI H
Fluturi
Până în acest moment ziua părea una obișnuită
Dar când albinele au început să danseze în drumul meu spre şcoală
Şi păpădiile erau şi ele stele în cerul lor de crăpături prin asfalt
Mă gândeam la cât de uşor e să te pierzi pe străzile micului meu oraş
Printre zâmbete şi porumbei
Copii şi oameni bătrâni
Dorul de mare şi păduri infinite de brazi
De visare şi dorință
Poate stomacul care doare e doar un roi de fluturi
Gata să dispară odată cu emigrarea mea
Ana Ceteraș, IX H
Pericolul de a fuma in pat
Până în acest moment ziua părea una obișnuită
Dar, mi-am vomat mațele.
Am saltele pline de praf
Din care am fumat un joint
Fața ta nu-i un organ
Dar sufletul asta-i un organ
Un organ că toate restul organelor genitale feminine
Si e frumoasă scârba, când e pictată într-un stil niche, pixie girl
Exista o compoziție din țigări nud
Și Maica maria în bus 2A
Să vă prezint grotescul meu elegant care mi-a captivat creierul.
Stere, IX F
Roz
Până în acest moment, ziua părea una obișnuită
Dar dintr-o dată totul s-a luminat
Afară nu mai era așa de intunecat
Lumea a redevenit roz
Pe fețele altora se vedea culoarea caldă a nopților grele
Aerul avea un miros nou, necunoscut
Ca o amintire veche, dar niciodată trăită
Ioana Emrich, IX G
Pagină ruptă
până în acest moment ziua părea una obișnuită
dar bate vântul
mă uit pe geamul de la mașină
și încerc să-mi amintesc prima zi de școală
blocaj mental/ pagină ruptă
rup paginile așa cum îmi rupea mama paginile caietului de mate
le rup din caiet si apoi le rup in două
apoi le dau la câini.
aș vrea să fie așa și cu amintirile
pe care nu mi le amintesc dar vreau să le uit
amintirile mele sunt pagini rupte din care îmi amintesc doar fragmente.
Îmi amintesc doar titlu
câteodată nici măcar atât
îmi amintesc chipuri care s-au evaporat în timp
și voci ciudate, uitate de mult
Medeea Lărgian, X F
Păşind peste rădăcini
Până in acest moment, ziua părea una obişnuită
DAR, dintr-o dată, m-am împiedicat de un ciot de copac
am căzut speriat şi plin de zgârieturi ca de gheară de pisică
de ce fix pe MINE m-a împins
Sângele îmi picură pe ale lui rădăcini groase
îi pătează ignoranța cu o culoare de vin roşu
Și încep să plâng, dar nu-mi aud glasul, deloc
îi zâmbesc prietenos şi mă întorc de unde am venit
Mircea Mușat, XII C
Copoi ardelenesc
Până în acest moment ziua părea una obișnuită
Dar purtai aceleași șosete ca ieri
Când fac eu treaba asta trebuie să mint că am două perechi la fel
Când nu vin câinii știu că o să fie ușa încuiată
Când nu doarme pe canapea
Sau nu e la calculator
Când n-o să mai văd câinii lui
Și poate n o să mă mai sune
Nu o să mai conteze ce șosete port
Bianca Marchiș, XI E
Coman a spus
până în acest moment ziua părea una obișnuită
dar mi-am luat chiloți cu forme
și blugii pe care i-am tăiat prea scurți
mă doare și măseaua
pe care am scos-o de un minut
mă dor și buclele de la frig
si burta de la foame
și era să mă calce o mașină gri
când vorbeam cu Sonia de covrigi
de calculatoare nu mi-e dor
dar după un burger mor
Mara Vîrtic, XI E
Cola și haribo
Până în acest moment ziua părea una obișnuită,
Dar Sena și-a ars jumătate de față, iar eu nu sunt la Cluj.
Până în acest moment ziua părea una obișnuită,
Dar absența vorbește cam tare.
Până în acest moment ziua părea una obișnuită,
Dar poate doar eu m-am schimbat.
„Carpe Diem even if it kills me”
Gânduri adolescentine fără cenzură
Si doar scriu ce-mi vine-n cap.
Sonia Hojda, XI E
agrafe
până în acest moment ziua părea una obișnuită
dar mi-a picat tot părul din cap.
mereu am avut o frică
mi-am pus totul în fiecare fir lung și fin
împletiturile făcute de mama dimineața înainte de semicercul scaunelor de plastic roșii
în elasticele cu fundițe și agrafele cu hello kitty
până l-am tăiat pe tot.
și am rămas cu de-ajuns păr să umplu cele două degete în care țineai țigara
aceleași degete ce se împleticeau cu firele dimineața
și care acum nu mai cresc indiferent de cât tragi de ele
sau doar nu am destulă răbdare
Dana Voica, XI E
Îi numa un prank!
Până în acest moment ziua părea una obișnuită
Dar, niște oameni îmbrăcați la costum m-au săltat
Aparent nu le-a plăcut farsa mea! Ceea ce e scandalos!
Nu le-au plăcut cum am reușit să fur codurile rachetelor nucleare de la Pentagon și să le scriu în notes pe telefon
Nu le-a plăcut nici cum le-am lansat și cum s-au “blocat”
Și cu siguranță n-o să le placă când o să cadă-
Alexandru Mureșan, XI E
Bine te-am regăsit
Până în acest moment ziua părea una obișnuită,
Dar, a apărut;
A apărut de nicăieri
Mi-a zâmbit politicos,
Nu ne văzusem de câțiva ani
Ne-am propus o ieșire,
Dar care când cum poate?
Nu vreau să deranjez.
Emma Mânzat, IX H
Lumea viselor
Până în acest moment ziua părea una obișnuită,
Dar o singură informație poate dăuna grav sănatății.
Problema e că lumea mă crede doar o copilă ce nu știe nimic,
Ce am în cap sunt doar vise și decizii luate aiurea,
Sentimente date peste cap şi doar neîndemânare rațională,
Nu vei putea schimba nimic.
Ariana Rău, IX G
***
Pâna în acest moment,ziua părea una obișnuită
Dar evident,nu putea ramâne așa
A trebuit să își deschidă iar gura
Să aud cum continuă să vorbească, făcând pe victima
De parcă nu ar greși cu nimic
Nu se putea o zi fără nervi
Dar tot vina mea e, nu?
Nici măcar nu am cu cine
Îmi cere motive
Dar când le dau, le respinge
Ramona Popa, IX G
Frământare
până în acest moment ziua părea una obișnuită,
dar dungi albe, lungi îți acaparează mintea,
într-un do re mi îngânat, și-n versuri neterminate.
simți greutatea fiecărei silabe,
si te ține, te apasă-n creștetul capului,
până uiți de unde ai început,
până ai 7 ani și ai uitat poezia pentru serbare,
până ți-e frică de ce-ai fost
sau de ce nu mai ești.
Vanesa Lăcătuș, XI F