negru. alb. negru. alb. am stricat întrerupătorul. mă joc de-a lumina la fel de bine cum mă joc cu întunericul. mâncarea e tot mai scumpă și necesită din ce în ce mai mulți bani. filosofii ne învață multe lucruri, dar au uitat să scrie despre întuneric. despre bani și despre cum să nu ne ucidem unul pe altul. viața sau banii?

Mă trezesc cu aceeași apatie față de viață. Aștept autobuzul. Douăzeci și patru de ore fie de inerție, fie de dezmembrare. În fond, de desprinderea tupului față de suflet. Viața e doar un raport fascinant de inegal și e greu să crezi că asta se va schimba vreodată. Pe de altă parte, accesez fără voie Media, workshop-uri de dezvoltare personală și vertiginoasa cale spre îmbogățire, poate pentru că în bus nu găsesc nici speranță, nici vis și nici zâmbet, așa cum promitea Kant că ne-a dăruit cerul. Doar viroze, necazuri, bătrânețe, prea frig sau aer condiționat.

Mă întreb deseori de ce înaintarea în vârstă vine cu speranța nestrămutată că totul va fi bine. Că moartea is not a big deal și că, în fond și la urma urmei, din pământ venim și în pământ vom merge. V-ați luptat pentru pământul acela o viață întreagă și plecați cu resemnare, oameni dragi. Și cu pământul retrocedat (statului sau unor nepoți rătăciți și orbiți de microbul puterii, ce vor vinde parcela luminată pe un Golf la mâna a cincea). Mi-a adus oarecare alinare ceea ce spune Kant despre traversarea vieții, că odată cu vârsta creşte puterea discernământului şi scade spiritul de geniu. Folosiți religiozitatea ca pe o pastiluță efervescentă cu proprietăți fabuloase. Nu e nevoie să auzi de pariul lui Pascal, per se, ca să-l pui în aplicare. Lumânările încă ard în fața fiecărei troițe. Lumânările costă, încă, de la doi lei în sus. Doi leuți, bogdaproste. Crezi în bani? Perfect. Nu crezi în bani? Nasol, tu spre ce mai alergi? Aceeași tensiune, de sute de ani, aceeași frică de a nu pierde totul. Și Doamne, ce fericiți am putea fi dacă n-am fi aflat că putem cuceri lumea! 

Un cuvânt poate schimba lumea. Același cuvânt a dat startul cursei numite supraviețuire. Inevitabil, prin ciclicitate, un cuvânt va fi de-ajuns ca să spulbere totul. Cei ce posedă darul de a vorbi, de a mânui cuvintele, cei ce văd frumosul unde el nici măcar nu există – aceia se numesc idioți. Sunt o mândră idioată care nu va renunța nici la taste, nici la Word, nici la propriu-mi suflet – fiindcă nimic nu e mai trist decât o ființă fadă – fără umbre, fără retorici, fără dileme existențiale. Și fără bani. Dacă într-adevăr poți pierde ceea ce n-ai, mă declar mândra posesoare a unui portofel pustiu și a unei inimi pline. 

Inima asta plină nu e însă mereu organul spectaculos, perfect simetric și roz pe care-l vedem la Catena. Inima asta plină refulează, se răstoarnă ca un pahar umplut până la refuz pe pardoseala lucioasă și-n urma căruia ștergi și cobori zeii din ceruri. Inima asta doare de-ți vine s-o iei la bătaie. Văd în oamenii din jurul meu ilustrația sintagmei ,,fericiți cei săraci cu duhul” și mi-e ciudă că nu sunt ca ei. Îmi pare rău că citesc, c-am descoperit că sunt vie, mișc, mă simt întru totul și am un suflet. Știu că pare mult mai firesc, mult mai accesibil să trăiești fără unul. 

În punctul acesta, cine citește asta și nu s-a gândit niciodată la viață și religie, amalgamate, mi-ar spune că bat câmpii. Ca să-l conving să rămână, totuși, aici, am să invoc cuvântul magic numit BANI. Paradoxal, dacă e să mă-ntrebe cineva, banul nu are nicio tangență cu originea sa etimologică, comunicare. Cu siguranță într-o altfel de lume, banul și viața nici n-ar trebui asociate într-o singură propoziție, ceea ce mă face să mă simt de parcă am comis o crimă. Cu toate astea, România oferă două posibilități – dacă ai bani, trăiești, iar dacă n-ai, nu-ți va fi bine. Tratamentele costă, atenția costă. Toate acestea fiindcă avem senzația că problemele se dispersează atunci când ai bani fără moderație. Ceea ce acționează ca un adjuvant asupra răzvrătirilor sufletești în lipsa banului rămâne credința. Astfel de dileme survin pe parcursul călătoriei noastre prin lume și țin de procesul de maturizare. Diferența o face pragul de toleranță și alegerile fiecăruia dintre noi; deci, banii sau credința?

În lipsa unui răspuns concret și universal valabil, fiindcă filosofia e mai subiectivă decât chiar și religia, tot ce ne rămâne e gestionarea (aproximativ) corectă a raportului dintre alb și negru în existența proprie. Atunci când lumina abundă, la fel ca momentul în care dominanța întunericului apare, perceperea aspectelor de bază ale existenței devine un proces anevoios și de cele mai multe ori lipsit de sens. Și nu există utopie mai dulce decât omul în căutarea sensului vieții, acest întrerupător permanent la firele căruia stă însuși versiunea updatată a Homo sapiens.

,,fata din Marlboro”

Mara Sfintean, clasa a XII-a C