Dacă ești de ceva vreme în Liviu, probabil îl cunoști. Poate l-ai votat ca președinte al Consiliului elevilor, poate ai lucrat cu el. Și chiar dacă nu, clar este că el a fost vocea ta, vocea celor mai mulți elevi timp de patru ani. 

Atunci când eram pe a noua l-am votat pe Denis Măluțan pentru funcția de președinte, iar după aceea i-am urmărit inevitabil activitatea. Am realizat că după doi ani, mandatul lui a devenit un standard pe care următorii candidați trebuiau cel puțin să-l depășească pentru a primi votul meu. 

În materialul următor vă voi prezenta profilul lui Denis, cine e el, cine a fost, și mai ales de ce consider că munca lui merită documentată și cunoscută de oricine face parte din comunitatea CNLR, nu doar un potențial membru al CȘE. 

Denis a fost elev la Liviu între anii 2020-2024, vicepreședinte în Consiliu și ulterior, președinte. Un foarte prezent voluntar EuropeDirect, iar acum student la Filozofie la Universitatea din București. 

Despre Ținuta Școlară

Pentru început, i-am povestit lui Denis despre implementarea uniformei în școală, și pe lângă contextul actual i-am spus și părerea mea personală, mai degrabă una negativă față de această nouă regulă. 

Atunci el a spus: ,,Simt că nu e atitudinea bună asupra ținutei școlare, eu prefer să evit termenul de uniformă, pentru că nu ar trebui să fie văzută ca un lucru care uniformizează.” 

Denis a venit cu ideea de a face ținuta școlară cât mai creativă pentru a o duce mai aproape de scopul inițial al acesteia: sentimentul de apartenență. 

,,La ce mă gândeam eu înainte să plec erau niște badge-uri, odată ce participi la un eveniment organizat la noi în școală primești un badge pe care îl poți imprima pe tricou, și odată ce ești în clasa a 12-a, poți să porți experiențele tale.” 

O idee foarte creativă pentru a arăta, prin ținuta școlară, diversitate, creativitate și interesele personale ale fiecăruia. Propunerea mi-a dat speranță, și a fost o dovadă a faptului că orice membru al unei comunități are libertatea să lucreze productiv la schimbările ce apar, nu doar să se plângă despre ce nu-i place. 

CȘE Mai Demult

Denis a devenit vicepreședinte a CȘE în 2021, anul în care nu se mergea la școală din cauza pandemiei Covid. El ne-a spus că președintele de atunci, Oana Hognogi, a fost o inspirație pentru el, iar Oana a ținut mult la activitatea Consiliului în ciuda școlii online, și nu a lăsat asta să devină un obstacol în crearea de proiecte pentru comunitate. Optimismul trebuia să fie la nivele înalte, mai ales în acele vremuri ciudate pentru noi toți. 

Au lansat proiectul ,,A Love Connection” cu ocazia Valentine’s Day, care a constat în trimiterea de poezii romantice către echipa CȘE pentru a câștiga o cină romantică. Un număr mare de poezii a fost publicat pe pagina de Instagram al Consiliului, un moment în care scriitorii școlii noastre au putut să se simtă conectați, de la distanță, cu cititorii din CNLR. 

,,Eram vicepreședinte și mă ocupam de toate departamentele”, a spus Denis când discutam despre organizarea echipei din momentul respectiv, ,,odată cu înființarea departamentelor am reușit să evităm cel mai rău lucru care se poate întâmpla, burnout-ul.”

Apoi am întrebat de când există Consiliu la noi în școală, și am aflat că anul acesta face zece ani. ,,Cănd eram pe a cincea, doamna Alina Creț ne-a încurajat pe mine și pe Luca să mergem ca observatori la ședințele Consiliului […] se organizau proiecte, dar nu aveau la fel de multă amploare, lumea nu era obișnuită cu astfel de concepte.” 

 ,,Am  reușit să organizăm activități cu adevărat mișto odată cu deschiderea și ajutorul direcțiunii. Așa am căpătat încredere din parte profesorilor. Cât despre elevi, am încercat în mod constant să-i implicăm și să le facem vocea auzită”

,,Eu și Luca Someșan am înființat primul CSE Junior din CNLR. La început era doar o structură mai degrabă informală. După ce am ajuns la liceu am pus bazele CSE Junior CNLR în baza Regulamentului de Organizare și Funcționare elaborat de Consiliul Național al Elevilor

Cert este că, fără ajutorul și inspirația primite de la ,,cei mai mari”, lucrurile nu ar fi fost la fel.

Comunitatea-cum o facem Comunitatea Noastră

Mereu am căutat la noi în școală colegi cu pasiuni asemănătoare cu ale mele. Dar pentru că nu putem să umblăm după noi cu pancarte pe care scriem în caps ,,THAT’S MY HOBBY”, avem nevoie de evenimente tematice care să ne aducă împreună. 

Denis mi-a spus: ,,Trebuie să le dai oamenilor libertatea de a se exprima, să le arătăm că ei pot contribui la ceva,  oamenii se exprimă prin artă, prin competitivitate […] eu, ca și coordonator al acestei mișcări, nu am făcut nimic altceva decât să le arăt oamenilor că pot să se afirme.” 

Scopul lui principal a fost cel de a face elevii să simtă că școala nu înseamnă doar statul în bancă șase ore – și că avem libertatea de a o transforma într-un loc unde știi că aparții unei comunități puternice.

O primă idee a fost cea de a organiza concursuri, dar asta presupunea o participare extinsă a elevilor – și oamenilor le sclipesc ochii când aud de premii”, zâmbește Denis. Impresionant este că niște adolescenți implicați au reușit să facă rost de sponsorizări de la firme locale și să treacă peste frica de a nu fi luați în serios de cei mari. Cu suportul partenerilor au luat viață proiectele tip concurs, cum ar fi cel de benzi desenate, când cu ocazia zilei de 27 noiembrie, ziua lui Liviu Rebreanu, CȘE au lansat provocarea de a desena o bandă desenată inspirată atâr de proza, cât și de dramaturgia lui Rebreanu. În acest mod, pasionații de desen s-au simțit că există și ceva important pentru ei, și datorită organizatorilor, pot să iasă în față și să se facă văzuți. 

Mai târziu nu a mai fost nevoie ca evenimentele să rezulte într-un câștigător, oamenii știau deja că e ,,pe bune” și participau din alte motive, nu aveau nevoie de un premiu. 

,,Un disclaimer pe care vreau să îl fac, apartenența asta la comunitate despre care tot vorbesc, nu a fost interesul meu dintotdeauna.”, a spus Denis în timp ce povesteam de modalitățile pe care le-am putea găsi ca să realizăm mai multe proiecte.  ,,Nu am fost un copil prolific care s-a trezit într-o dimineață pe clasa a șaptea și a zis <<Mamă, ce vreau eu să lucrez la spiritul de comunitate!>>, am simțit pur și simplu că fac parte din ceva mai mare și vreau să particip.”

Impulsuri și răspunsuri 

Vorbind cu Denis,  mi-am dat seama că nu am în față un om care e aici să-mi spună doar lucruri generale, tehnice și parcursul lui cronologic în liceu,  ci pe cineva care e pregătit să împărtășească motivele lui reale pentru care a depus atâta muncă, ce simte un om când vrea să devină liderul unui grup și care a fost viziunea lui asupra implicării civice. 

Lucrurile astea sunt principalele repere ale Teoriei Albinuței, așa cum am numit-o eu. 

,,În timp, după ce am început să particip la Adunări Generale la nivel național și la cursuri de formare, am ajuns să înțeleg că eu contribui la un proces mai mare decât credeam, eu sunt o piesă mică […] am înțeles că dacă tu vrei să faci parte dintr-o comunitate, trebuie să-ți faci părticica ta de treabă.”

I-am zis lui Denis cât de complicat mi se pare să treci peste reticența de a cere, tu, ca elev de liceu, lucruri de la niște adulți care văd lucrurile oarecum diferit – și Denis mi-a spus că este un proces pe care, atunci când l-au început, nu au fost conștienți de el. ,,Scopul nostru nu a fost să schimbăm mentalități, nu știam de chestiile astea, dar fără să ne dăm seama începusem un proces care asta urma să facă […]doamna Alina Creț, a fost primul om care ne-a ajutat să conturăm un Consiliu al Elevilor mai bine definit.”

În timp ce Denis îmi povestea despre susținerea primită de la direcțiune și de la doamna Creț, eram complet de acord cu faptul că avem nevoie de niște oameni mai pricepuți decât noi care să ne îndrume și să ne facă rotițele să se învârtă, așa că atât Consiuliul, cât și Redacția noastră sau orice alt club al școlii au la bază încrederea și sprijinul unor oameni potriviți. 

Teoria Albinuței

Ca răspuns la întrebarea ,,De ce toate astea?” am aflat că implicarea civică a lui Denis se învârte în jurul unui principiu simplu: noi suntem piese mici din ceva mai mare, ca niște albinuțe care lucrează pentru stup. 

Deși pentru fiecare dintre noi viziunea asupra comunității e diferită, am înțeles viziunea care presupune că, dacă fiecare își face partea sa, e de ajuns pentru a crea întregul. Ca să schimbăm lumea nu trebuie să o luăm pe toată în mâini, e de ajuns să facem (cât de bine se poate) treaba noastră și să-i inspirăm pe cei din jur să facă la fel, pentru că doar împreună putem evolua. 

În concluzie, întâlnirea mea cu Denis m-a inspirat. Mă așteptam să aud mai multe lucruri cu tentă pesimistă, ca un fel de urmă de oboseală sau blazare, dar nu a fost așa. Acum îl văd pe Denis ca pe un exemplu de putere, ambiție, și maturitate.