Codruța Rus – profesoară de arte

E minunat să poți atinge suflete, e minunat să poți lăsa urme – mai adânci sau mai puțin adânci, în oamenii pe lângă care treci, în viețile cărora joci un rol – principal sau secundar. Sau poate ești doar figurant și decor în viața lor, dar și așa imaginea ta poate să le rămână undeva în minte mereu.

E minunat deci să fii profesor. Mereu am fost convinsă că să fi dascăl este o decizie pe care trebuie să o iei conștient pentru că – din punctul meu de vedere, a fi dascăl este o vocație și nu o meserie. Trebuie să fii deci conștient de asta atunci când te îndrepți spre catedră pentru că din poziția pe care e ai poți în egală măsura să dai aripi sau să tai aripi unor destine care sunt la început de drum. 

Iubesc copiii, cu tot ceea ce aduc ei în viața mea – uneori bucurie deplină, alteori frustrare, uneori mândrie infinită, alteori regrete că nu am putut face mai mult sau mai bine. Dar tot universul asta al școlii, toată lumea asta în care iau contact zi de zi cu tumultul tinereții voastre mă menține vie, mă face să știu că ziua de mâine există și este una care se anunță spectaculoasă.

Cândva – când am fost și eu la început de drum, am ales o altă direcție, dar tot una care m-a pus în postura de a atinge suflete, de a lăsa amprente efemere asupra celorlalți. Atunci am ales teatru – prima mea dragoste, cea care m-a ajutat să cresc și să mă maturizez pentru a putea astăzi să mă dedic unei noi pasiuni, una matură, una  care mă împlinește pe deplin: catedra.

Și cum în viață cumva iubirile pe care le trăiești sunt legate cu un fir roșu, te transportă din una în alta, la fel s-a întâmplat și cu teatrul și catedra: în fața clasei ești expus la fel ca în fața unui public ce așteaptă primul gest, prima replica. Reflectoarele cad pe profesor la clasa ca și pe actor pe scena și tu – profesor sau actor, arzi sub lumina lor cu aceeași pasiune. Cel puțin așa stau lucrurile în cazul meu.

Dragostea pentru teatru a rămas și astăzi la fel de vie și faptul că sunt profesor de arte mă ajută să o transmit  mai departe, către voi. Sau cel puțin să încerc să fac asta. Folosesc experiența pe care am trăit-o intens în  lumea fabuloasa a teatrului și încerc să o împart cu voi atât în timpul orelor de curs cât și în toate interacțiunile pe care le avem în afara acestora. Lumea artei este în fapt un tot unitar. Pentru mine actul artistic este unul care aduce împreună toate lumile care mobilează viața mea: culori, sunete, mișcare, mesaj – totul se îmbină perfect și creează un univers magic în care îmi doresc să vă invit pe fiecare în parte. 

Pentru mine a fi profesor, în special profesor de arte, reprezintă oportunitatea de a încerca să vă ofer crâmpeie din acest univers. Îmi doresc să vă pot oferi insula de culoare, insula magică în care să vă puteți refugia atunci când cotidianul devine prea mult și poate uneori prea greu de dus. Voi sunteți publicul meu, sunteți cei pentru care încerc să deschid uși către o altă lume decât cea de zi cu zi. În fața voatră sunt la fel de autentică ca și în fața celui mai critic public de teatru și pentru mine este o onoare la fel de mare să fiu la catedră cum era cea de a juca pe scenă. Pe scenă răsplata mea erau aplauzele celor pentru care – pentru o scurta perioadă de timp, le-am atins sufletul, la catedră răsplata mea sunt zâmbetele voastre, dorința voatră de a descoperii mai mult, actele voastre artistice, tot ceea ce mă lasă să înțeleg că ați pătruns, fie și pentru o clipă,  în universul magic plin de culoare, sunet, mișcare și mesaj în care vă invit de fiecare dată când vin – cu tot sufletul deschis, către voi.

Vă mulțumesc pentru șansa pe care mi-o oferiți, pentru că sunteți cel mai bun public pe care l-am avut vreodată și sper ca bucățele din lumea pe care sunt gata oricând să o ofer, să rămână undeva în sufletele voastre. 

Vă mulțumesc pentru că sunteți!