Când eram mic…

Am avut noroc de mic să fiu tipul de copil care se descurcă la școală fără să depună prea mult efort. Când alții din clasa mea luau ore suplimentare de matematică în clasa a V-a, eu am ajuns la olimpiada locală. Cum? Fără să mă fi străduit prea mult și fără să fi făcut vreun exercițiu în plus. Aparent simplu, nu-i așa?

Deși părea să-mi placă, am tratat matematica cu superficialitate în cea mai mare parte a timpului, chiar dacă în prezent sunt elev la profilul matematică – informatică.

Ce vrei să faci mai departe?

Toată viața mea am fost întrebat despre ce vreau să fac mai departe și de fiecare dată am răspuns cu „ceva cu mate”. 

De ce?

Pentru că ăsta e singurul lucru de care am fost mereu sigur. A fost, într-un fel, singura certitudine într-o lume pe care am simțit-o nesigură.

Când eram în clasa a IV-a, bunicul din partea mamei m-a întrebat dacă îmi place la școală. I-am povestit mândru despre cât de mult îmi place matematica, urmând ca el să-mi spună „Sigur te faci inginer… te… te duci la Politehnică, la Cluj”.

Acest comentariu îmi schimbase răspunsul în „Să mă duc la Politehnică și să mă fac inginer”, o reformulare a cuvintelor bătrânului, dar nu a rămas așa pentru mult timp. Am aflat de alte universități și cum funcționează profilurile, ce oportunități îmi oferă și că este posibil ca prima facultate de care am aflat să nu fie neapărat cea mai bună din țară. Asta m-a obligat să revin la formula inițială: „ceva cu mate”.

Boboc la mate-info

Când am intrat la liceu mi-a fost introdusă informatica, eu făcând doar TIC în gimnaziu. Această schimbare mi-a transformat răspunsul în „ceva pe real”, fără să se rezolve problema. Deși am luat 10 la matematică la Evaluarea Națională, am terminat clasa a IX-a cu media 6 la mate. Doar înțelegând materia în clasă nu m-a mai salvat, și totuși, în clasa a IX-a am crezut că pot continua așa. 

O altă schimbare neașteptată a fost încurajarea la tot felul de activități extrașcolare din partea profesorilor și a celorlalți colegi. Aceste activități mi-au deschis diferite uși, mi-au adus noi oportunități. Cu direcția pe care o aveam în gând, am decis să mă alătur clubului de robotică al școlii, unde am învățat să lucrez fizic în domeniul informaticii. Am intrat în diverse organizații de voluntariat, care m-au introdus unor oameni reușiți în viață. Îi apreciam, pentru că joburile lor aveau la bază pasiunile lor. Ideea că în ziua de azi îți poți face hobby-ul o meserie ar trebui discutată și luată în serios mai mult. Faptul că nu te mulțumești cu un loc de muncă simplu care să îți aducă o sumă de bani moderată, ci muncești și îți asumi riscuri ca să ajungi să lucrezi ce îți dorești de fapt este admirabil și de respectat.

De ce să mergem la școală?

Toate experiențele prin care am trecut în liceu m-au încurajat să-mi dezvolt pasiunile. Să nu caut doar o facultate pentru care să optez, ci lucrul pe care mi-ar plăcea, efectiv, să-l fac mai departe. 

Astăzi pot spune că mi-am găsit și direcția pe care vreau să o urmez, dar și modul prin care pot ajunge acolo. Dar oare pentru toată lumea este așa?

Liceul este locul unde experimentezi. Este locul unde înveți lucruri faine de la oameni noi. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Văd în fiecare zi elevi din liceu care nu își dau interesul în viața lor de la școală, deși asta le consumă majoritatea timpului dintr-o zi. Stau și dorm în pauze și în ore, nu le acordă respect profesorilor, unii nici măcar nu le știu numele. Dacă în momentul acesta i-ai întreba pe oricare dintre ei ce vor să facă mai departe, cu siguranță îți vor da un răspuns la fel de vag ca al meu din clasa a 8-a.

Aproape student 

În prezent mă aflu mai aproape de a fi student, decât de mine când eram boboc. Dacă aș avea șansa, cel mai bun sfat pe care mi l-aș da ar fi să încerc să fiu parte dintr-o comunitate, să fac parte dintr-un grup de oameni care mă inspiră, să fac parte dintre cei care luptă pentru a primi ce consideră că merită. 

Pare ușor să fii „la real”, să „ai toate opțiunile din lume”, dar lucrurile sunt mai complicate decât atât. Peste tot există dubii, sunt temeri, obstacole și întrebări ale căror răspunsuri nu le găsești ușor. Ce trebuie să facem este să recunoaștem când avem nevoie de ajutor și să îl căutăm în oamenii împliniți în viața din jurul nostru.