Încercând să găsesc un subiect despre care să scriu, mi-am dat seama că majoritatea dintre noi analizăm prea mult. Multe răspunsuri pe care vrem să le găsim sunt adesea chiar în fața noastră.  

Chiar țin să cred că, cel puțin în generația mea, hotărârile irelevante pe care le luăm sunt mult prea despicate în patru. La ce mă refer? Overthinking. Atunci când stai și gândești același lucru de 100 de ori până când chiar ajungi să iei o decizie asupra acestuia.

De multe ori stau și mă gândesc cum mi-ar fi fost viața dacă aș fi luat unele decizii din prima. De la ,„Ce să mănânc de dimineață?” până la ,„Nu știu pe care facultate dintre cele două de pe listă să o aleg”. Cum viața cotidiană pare că ne depășește pe majoritatea în viteză, luatul deciziilor pe moment pare să fie un fenomen din ce în ce mai des întâlnit.

Totuși, problema apare când deciziile mici ajung să consume aceeași energie mentală ca unele majore. Ajungi să te simți epuizat înainte ca ziua să înceapă. De ce? Pentru că fiecare alegere devine o povară. Și nu e vorba doar despre micul dejun sau despre hainele pe care le porți. Overthinking-ul se strecoară și în relații, în interacțiuni sociale, în felul în care percepem ce spun sau ce cred alții despre noi.

Oare datorăm apariția acestui fenomen dilemelor din copilăria noastră? Atunci când mama te punea să alegi dacă vrei papuci de culoare roz sau mov, sau când trebuia sa alegi ce set Lego voiai de ziua ta. Știai că aceea e singura ta șansă să iei o decizie “importantă”, iar presiunea de a alege „,corect” era prea mare.

Overthinking-ul poate fi un obicei greu de înlăturat. S-ar putea chiar să te convingi că gândindu-te la ceva foarte mult timp este cheia dezvoltării celei mai bune soluții. Dar de obicei nu este cazul.

Suntem învățați să analizăm tot, să nu greșim, să luăm cea mai bună decizie mereu. Dar realitatea e că nu există mereu o alegere perfectă. În loc să ne învârtim în cerc în capul nostru, poate ar fi mai bine să învățăm să ne dăm voie să greșim. Să experimentăm. Să trăim.

Nu sunt în niciun caz un specialist în acest lucru, de aceea nu voi scrie despre cum să combatem aceasta problemă, dar mai degrabă voi încerca să demonstrez faptul că suntem cu toții oameni și că în multe momente vitale, cu toții suntem unul și același.

Știu cum e să stai și să te gândești la fiecare opțiune posibilă până când ajungi la un punct în care îți pierzi total încrederea în alegerea pe care o faci. Mi s-a întâmplat de multe ori să pierd minute, chiar ore, analizând fiecare detaliu dintr-o poză pe care voiam să o postez, sau cuvintele pe care le-am folosit într-o poezie , ca și cum asta ar decide totul.

În unele situații gândirea excesivă poate fi utilă dacă este făcută cu grijă. Când analizăm din mai multe perspective, putem lua decizii mai bune, devenim mai creativi, rezolvăm mai eficient problemele și înțelegem mai bine ce vrem.

Un alt lucru pe care l-am învățat este că uneori trebuie să învățăm să acceptăm incertitudinea. Nu există întotdeauna o alegere perfectă, iar când simțim că gândim prea mult, poate e timpul să recunoaștem semnele că am ajuns la limita analizei. În acele momente, e important să ne dăm voie să facem un pas înainte, chiar dacă nu avem toate răspunsurile la îndemână.

După ce ați parcurs acest articol, să nu vă pierdeți prea mult în ceea ce ați citit. Uneori, răspunsurile vin când încetăm să mai analizăm fiecare detaliu.