Am tot auzit citatul cu care voiam să încep acest articol: ,,Trăim într-o societate superficială, care se concentrează pe aparențe, standarde imposibil de înalte și modele nerealiste. Toate astea din cauza social media-ului.” Doar că am decis că nu voi începe cu acest citat, pentru că noi nu ,,trăim într-o societate”, noi suntem societatea. Așa că aici vreau să vorbesc despre așa-zisele defecte sau imperfecțiuni ale noastre, care pot fi normalizate doar dacă fiecare în parte o face. 

Zâmbete care dispar

Am fost foarte surprinsă când, anul acesta, scrolam pe TikTok și am aflat de un nou insecurity promovat. TikTokul respectiv zicea: ,,When she got my man but at least my upper lip doesn’t disappear when I smile”. Pe moment nu mi-a atras atenția și am continuat să dau scroll mai departe fără să mă gândesc prea mult la asta, așa cum se întâmplă mai mereu pe Tik Tok, dar după mi-am dat seama cum a rămas informația asta plantată în capul meu. 

La majoratul unui prieten mi-a făcut o poză în timp ce zâmbeam. Eram fericită, mă simțeam bine. Când am văzut poza am urât-o. Buza mea de sus era invizibilă. Zâmbeam așa tare încât buza mea se subțiase, și atunci am început să caut poze cu mine, să văd dacă ,,  eu chiar așa arăt când zâmbesc?!”. M-am uitat la o grămadă de poze, momente frumoase, amintiri nostalgice pentru mine, care au fost complet eclipsate de noua mea problemă cu sinele: mi se subțiază buzele când zâmbesc. 

Recunosc, o perioadă am ascuns asta în poze. Pâna când am realizat că amintirile mele nu mă mai făceau fericită, că din pozele pe care le postam nu reieșea niciun fel de emoție, și că nu asta e prioritatea mea.  Prioritatea mea e să fiu fericită, să zâmbesc și să râd cât mai des, și, când o fac, să se vadă. Să se simtă. 

Body Positivity

Recent mi-am impus un nou scop. Când o să fiu mare, vreau să lupt împotriva răspândirii informațiilor false despre nutriție pe social media. Ca cineva care a trecut printr-o tulburare alimentară, și care s-a vindecat datorită terapiei, am avut privilegiul de a învăța să identific informațiile false și toxice de pe internet. 

În timp ce treceam prin acest proces, am încercat diverse modalităti de a slăbi care îmi erau promovate pe net. Să ,,mănânc intuitiv”, adică să îmi împart porțiile în jumătate înainte să mănânc și să am voie să mă ating doar de jumătate, să îmi încord abdomenul în momente random din zi, pentru că așa o să ,,am abdomen fără prea mult efort”, și, probabil cel mai grav, să mănânc sub 1500 de calorii pe zi, un lucru super nesănătos pentru cineva de vârsta noastră. 

Găseam tot felul de sfaturi despre cum să scap de vergeturile mele. Dar, din nou, datorită terapiei, am reușit să îmi dau seamă cât de dezinformată și ușor influențabilă din cauza vulnerabilității eram. 

Vergeturile

Cel mai simplu pus, vergeturile sunt normale. Ele pot apărea pe diverse zone ale corpului, și aproape toți adolescenții le au. Motivul apariției este o creștere bruscă, asta se întâmplă în timpul pubertății, când pielea se întinde dintr-odată și apar aceste cicatrici. 

Este o reacție cât se poate de naturala a pielii, și așa zisele ,,tratamente miraculoase” nu funcționează. Și nu e problemă. Nu există niciun corp care nu are semne, puncte, cicatrici sau urme pe el. Ca să trec peste ura față de vergeturile mele mi-am dat seama că ele sunt ca o poveste. Fiecare semn de pe corpul meu e o poveste a mea. Ca o hartă. 

Fastingul și caloriile 

Faimoasele moduri de slăbi sau de a ne menține slabi: fasting-ul, sau postul intermediar, și deficitul caloric. Eu le-am încercat pe amândouă, si a fost incredibil de dureros. M-au făcut să fiu și mai nesigură pe mine și să-mi urăsc corpul mai mult. 

Fasting-ul constă în a nu mânca un anumit număr de ore, de obicei 16, iar după de a avea o ,,fereastră” de restul orelor, în cazul ăsta 8, în care poți mânca ,,cam orice”. 

Metoda asta funcționează în unele cazuri, dar e periculoasă pentru adolescenți. Multe studii arată că astfel de restricții afectează creșterea. Cel mai grav, pe lângă sistemul digestiv, sunt afectate oasele, care își iau toata puterea din chestiile pe care le mâncăm cât suntem în creștere. După ce ne oprim din a crește, un mare side-effect al fasting-ului este faptul că oasele nu sunt puternice, și au trecut de perioada în care trebuiau să devină astfel. 

Ceva ce m-a ajutat să slăbesc a fost deficitul caloric. Timp de câteva luni mâncam maxim 1500 calorii pe zi. Un adolescent are nevoie de minim 1800. Da, am slăbit cam 9 kg daorită acestei merode. Da, în fiecare zi mă simțeam îngrădită, lipsită de energie și obsedată de control. Pierdeam anumite evenimente cu prietenii mei pentru că știam că acolo va fi mâncare, nu mă voi putea abtine, și îmi voi întrece ,,bugetul” de calorii. 

Înainte să ajung la numărul dorit de kilograme, mai aveam un kg sau două, m-am oprit. Mereu am crezut că atunci când o să ajung la acel număr ,,perfect” de kilograme o să fiu mai fericită. Cea mai mare minciună. Procesul m-a secat de energie, m-a făcut să ratez ieșiri cu prietenii, și a fost cea mai adâncă groapă din care a trebuit să ies și pe care am săpat-o singură, cu ajutorul internetului. 

Informare, că nu doare 

În timpul research-ului pentru acest articol am aflat despre diferența dintre Misinformation și Disinformation, ambele traduse în română ca dezinformare. Există, totuși o diferență între cele două.  Misinformation se referă la faptul că cititorul nu este complet informat din cauză că persoana care a transmis informația nu a transmis-o complet. Așa că lipsesc anumite detalii sau unele sunt greșite. Disinformation, de altfel, este asociat cu intenție. O persoană disinformed nu are toată informația pentru că nu a căutat-o și a nu a găsit o sursă sigură care să o confirme. 

Momentan nu există foarte multe măsuri luate pentru a combate misinformation, dar este foarte încurajată și recomandată gândirea critică. Avem la dispoziție destule surse de informare, iar atunci când decidem să facem o schimbare legată de corpurile și alimentația noastră, e foarte bine să studiem din mai multe surse cum o să ne afecteze deciziile luate. 

Un alt mod util de a elimina informațiile periculoase de pe social media este report-ul. Personal dau report la fiecare videoclip care promovează 48 hour fasting, tutoriale de cum să ne ascundem,, burtica’’ in rochii, cum să nu mâncăm câteva zile înainte de un eveniment ca să arătăm ,,bine” și așa mai departe. Asta e modalitatea mea de a contribui la body positivity pe internet. 

Nas Mare și Dinți de Iepuraș

Primul lucru pe care l-am urât la corpul meu a fost nasul meu. Am luat trăsătura asta de la tata, și am considerat mereu că este o trăsătura masculină, că e prea mare, că are un bump ciudat la mijloc, și am crescut făcând glume, mai mult sau mai puțin reale, despre cum o să-mi fac operație la nas când o să fiu mare. 

Comparativ cu alte detalii care mă fac nesigură pe mine, nesiguranța legată de nasul meu a venit de la mine. Nimeni nu mi-a spus că așa e, nimeni nu m-a atacat legat de asta. Ura pentru nasul meu a venit când trăsăturile feței mele au început să se contureze, adică atunci când eu aveam deja în cap cum arată un nas ,,frumos”. 

Ăsta e unul din multele exemple de toxicitate din social media. Faimoasele citate ,,Oh, to have a button nose” sau  ,,bine pentru tine dacă îți faci operație, dar copiii tăi tot cu nasul tău dinainte o să iasă.”.

Mi-a zis cineva, când eram mai mică și abia îmi schimbasem dinții de lapte, că am dinți de iepuraș. Cei doi dinți din față mi-au fost mereu mai lați și mai ieșiți în exterior, dar nu mi-a păsat până când cineva a scos-o în evidență. La un moment dat, într-un moment de vulnerabilitate, mi-am întrebat partenerul dacă el crede că dinții mei mă fac să arăt ca un iepure. Mi-a zis ,,Nu, mi se pare că te fac să areți hot.”

Aici intervine ceva foarte important, în timp ce trebuie să accept anumite trăsături, o cale de a face asta nu este să le sexualizez sau să le găsesc o însemnătate anume ca să pot trăi cu ele. 

În același timp, am reușit să trec pe partea pozitivă a social media-ului. Videoclipuri care romantizează diversitatea nasurilor, actori care sunt siguri pe ei ,,purtând” această trăsătură, și cel mai important, realizarea că asta e o parte din mine. E ceva al meu. 

Am ajuns să trăiesc împăcată cu detaliul acesta, pentru că, pe lângă că mi-am dat seama că mie îmi pasă de asta mai mult decât celor din jur, am realizat că dacă am un POV pozitiv, o să ajung să mă uit la mine… și chiar să-mi placă. Se simte mai bine decât ura față de sine. Deci, sunt complet de acord cu operațiile de orice fel, pentru că îmi doresc pentru fiecare să ajungă la starea pe care am descris-o mai sus. Dacă asta trebuie să faci ca să te simți mai bine cu tine, go for it, dar orice ar fi, fă-o pentru tine. Tu contezi. 

În prezent

Acum am mai multe kilograme decât mi-am propus să am când am început să slăbesc. Sunt mai fericită ca niciodată. Îmi iubesc corpul, am vergeturi, am nas măricel, buzele mele se subțiază când râd, am perioade în care mă îngraș și perioade în care slăbesc, mănânc cu adevărat intuitiv, și nu aș schimba deloc experiența pe care am avut-o. 

Pe lângă că a fost super greu, m-a ajutat să realizez că eu mă critic mai mult decât o fac restul, că e esențial să cer ajutor, e important să mă informez corect, și că viața nu este despre luptă, nu este despre chin. 

Trăsăturile mele nu sunt urâte, anormale, sau hot. Sunt niște povești ale mele, ale evoluției naturale ale corpului meu, și părți unice din mine. Uneori mai zic ew când îmi văd nasul din profil, când râd am impresia că îmi expun dinții prea tare, sau aleg anumite haine ca să acopăr anumite lucruri. Încă mai am de lucrat, dar de data asta, procesul este unul sănătos, constructiv, și plin de iubire de sine.