De când ești mic ești învățat de acasă, școală sau pur și simplu din vorbele celor de lângă tine că cea mai importantă trăsătură de caracter pe care trebuie să ți-o înrădăcinezi este disciplina.

Dar oare disciplina asta e sinonimă cu a fi cuminte?

De când am intrat în liceu am fost lăudată ca făcând parte dintr-o clasă ,,foarte cuminte’’.  Sunt frustrată pe chestia asta. 

În clasă e liniște mereu, nimeni nu răspunde la solicitările profesorilor și totuși nimeni nu își pune nici măcar un semn de întrebare. Cum e asta ordine? 

Nu e vorba de faptul că suntem ascultători, ci, de fapt, despre starea constantă de frică la care suntem supuși.

Dacă ești cuminte ești ascultat. dacă nu, ești ignorat complet.

Mi-a luat mult să învăț că să fii disciplinat înseamnă să asculți ce ți se spune, să înțelegi, să înveți din greșeli și să-ți asumi responsabilitățile și greșelile.

În activitățile extraculiculare din care am facut parte, voluntariat, dans, sporturi, am deprins cumva trăsătura de caracter a ordinii atribuită membrilor respectivelor colective, și totuși nu m-am supus niciodată unor reguli care mi-au fost impuse fără explicații logice.

Din cauza fricii am ajuns să nu mai fiu eu la școală, locul în care ar trebui să am încredere în mine și în răspunsurile mele.

Un raport PISA din 2022 atestă faptul că 6 din 10 elevi români nu întreabă profesorii dacă nu au înțeles ceva la oră. 

Ce înseamnă asta? Chiar dacă sistemul de învățământ s-a îmbunătățit în ultimii 30 de ani, nesiguranța elevilor a rămas aceeași. Poate e din cauza poveștilor auzite de la părinții noștri; cele în care profesorul avea sarcina de a pedepsi elevul atât fizic cât și psihic pentru fiecare greșeală pe care o făcea. Poate e din cauza discuțiilor între prieteni despre cât de rigizi sunt pedagogii la orele de curs. În orice caz, până și în ziua de azi studenții sunt insecure în școală.

Când am intrat în liceu am spus că poate sunt eu mai închisă, poate e din cauza temperamentului meu, dar în scurt timp aveam să aflu că nu sunt mai prejos decât colegii mei. 

Mi-am dat seama cât de gravă e situația abia atunci când profesorii au început să se roage de colegii mei să răspundă la ore. Desigur, aceste solicitări ale cadrelor didactice nu sunt ignorate complet de noi. Dacă înainte de doleanțele profilor se auzeau câteva voci prin clasă, după acestea se lasă de fiecare dată liniște. Motivul diferă de la om la om: pentru unii e frica de o posibilă ascultare, pentru alții este frica de a nu fi judecat de ceilalți sau cine știe ce alt motiv.

Frica este confundată cu a fi ascultător și cuminte la mine în clasă, dar nimeni nu înțelege că lipsa de răspunsuri la ora e de fapt teamă.

Așa că, de ce sunt ,,disciplinată’’ dacă te ascult fără să te respect doar ca să trec de ora ta în liniște și fără frustrări sau frici?