Realizat de Alexandra Milea și Emma Mânzat

Ada Milea a avut un concert la Palatul Culturii în data de 14 ianuarie, iar la întâlnirea cu noi, artista a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări!

Î: În primul rând, cum v-ați gândit să abordați în spectacole teme din literatura clasică? A fost ceva specific care v-a atras? 

R: Teatrul Național din Cluj-Napoca a avut ideea Chiriței. Erau (și sunt) o mulțime de ‘chirițe’ în politica țării noastre, bărbați și femei, așa că m-am bucurat să mă joc cu acest personaj nemuritor. Cât despre Ion Creangă… Hm… Trebuia să propun un text pentru Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, știam ce text vreau să propun (altul), dar… am auzit la radio o emisiune în care niște copii se plângeau că  ,,Amintiri din copilărie” e un text greoi. Mi-am amintit că, în copilărie, și pe mine mă chinuiau Amintirile. Adoram poveștile lui Creangă, dar cu Amintirile nu mă împăcam deloc. Brusc, m-a trăznit un gând: când ești copil, nu prea ai amintiri… Mă rog, pe amintirile copiilor nu a avut timp să se așeze nostalgia. Amintirile lui Creangă sunt minunate, dar dacă sunt citite după ce-ai ,,gustat” măcar puțin din bătrânețe. Adică, după ce ai altă perspectivă a timpului. Așa am ajuns să lucrez la Amintiri.

Î: Cum se compară vocea dumneavoastră de la început cu cea pe care o aveți acum? Există o rutină sau un set de reguli pe care le urmați pentru a o proteja?

R: Păi, am îmbătrânit amândouă, haha, nu cred că ne putem proteja de asta. Nu mi-a trecut prin cap să caut ritualuri anti-îmbătrânire pentru voce.

Î: Dacă ar fi să alegeți o piesă din propria discografie care să vă reprezinte în acest moment al vieții, care ar fi aceasta? 

R: întâlnirea (repetiție cu ploaie la geam). Este pe youtube.

Î: Care e însemnătatea piesei ,,Femurul”? 

R: Când eram studentă (la teatru) a apărut un articol despre 2 studenți (la medicină) care își căutau material didactic în cimitir. Au vuit ziarele din Târgu Mureș, studenții au fost pedepsiți, a fost scandal, iar eu am făcut acel cântec pentru ora de improvizație. Piesa nu spune mai multe decât spune textul ei și ce se poate deduce din el. 

Î: Cum v-ați cunoscut cu Bobo Burlăcianu şi care a fost momentul în care ați decis să colaborați? 

R: Prin anul 2005 l-am văzut pe Bobo la un concert al nostru. Cântam Apolodor, după Gellu Naum. Îmi plăcea trupa Fără Zahăr și m-am bucurat să îl întâlnesc. Am trăncănit un pic despre ce mai face fiecare, iar eu i-am zis că lucrez la un concert după Don Quijote și l-am invitat la o repetiție. A venit și a rămas. 

Î: De ce ați lua decizia să vă întoarceți înapoi în România după ce ați avut oportunitatea de a lucra cu Cirque du Soleil? 

R: Nu mă prea potriveam cu universul lor. Nu mă pricep deloc la show-uri strălucitoare. 

Î: Care este relație pe care o aveți cu orașul natal, Bistrița? 

R: Natal mi-e Târgu Mureș-ul, dar părinții s-au mutat în Bistrița. Aveam vreo 3 ani. Am o relație strânsă cu Bistrița, pentru că părinții locuiesc aici. Și eu, oarecum, deși ajung rar. 

Î: Fiind fosta membră a clubului de teatru din liceul la care ați absolvit, ați considera o colaborare cu actuala trupă de actori aspiranți? 

R: Tare m-ar bucura așa o colaborare… Îmi amintesc ce mult a însemnat pentru mine trupa școlii. Se numea Aster. Încă mai am afișul făcut de Toni (Terente Șerban), care ne și instruia. A fost un loc minunat și o experiență formidabilă. Încă mai țin legătura cu foști colegi din Aster și cu Toni.

Î: Ce planuri aveți de viitor? 

R: Planul principal e să fac ce fac cu drag și bucurie, ca de obicei, indiferent de planuri și surprize.
În final, aceasta a împărtășit afişul clubului de teatru Aster de pe vremea când era chiar dânsa membră activă, împreună cu alte câteva poze de la spectacolele Teatrului Național Cluj Napoca.