Anul asta se fac 10 ani de cand tatăl meu e absent din viața mea, iar în acești 10 ani m-am întrebat dacă sunt diferit de restul pentru ca nu am un tata. Răspunsul simplu la acea întrebare e ,,da”. Dar de ce? Care e diferenta dintre mine, un adolescent care a crescut fără o figura parentala masculina, și colegul de clasa care are doi părinți iubitori?

Cea mai mare problemă, e că nu ne recunoaștem problemele.

La început, nimeni nu vrea sa creada ca absența tatălui are orice fel de impact emoțional asupra lor, însă nu ia mult timp sa inteleaga cat de diferita le-ar fi fost viața dacă aveau un tata prezent.

Repercusiunile emoționale ale creșterii fără un tată pot fi mai profunde decât credem. Copiii, în special băieții, care cresc fără un tata prezent arată semne de suferință emoțională. Din nefericire, majoritatea baietiilor, printre care mă număr și eu, aleg sa interioreze emoțiile pe care le simt legate de tatăl lor, ceea ce în cele mai multe cazuri duce la depresie sau/și anxietate. 

Tații sunt de obicei un ghid pentru băieți, ei ne învață ce să nu facem pentru că și ei au făcut aceleași greșeli ca și noi și nu vor să ne vadă cum suferim. Cu cât am crescut mai mult, cu atât mai mult am observat nevoia de a vorbi cu un bărbat. Nu pot număra pe toate degetele de la mână de câte ori nu puteam dormi noaptea deoarece nu aveam un bărbat în viață care să mă ajute cu probleme prin care treceam și sunt sigur că nu am fost singurul care a trecut prin asta.

“Daddy issues made me learn losses, I don’t take those well/ Momma said, “That boy is exhausted,” he said, “Go f*** yourself””-Kendrick Lamar pe “Father Time”

Întotdeauna vom căuta lipsa de iubire parentala în altcineva.

,,Înțeleg, nu am avut un tată, dar cum poate asta să aibă orice fel de impact asupra iubirii mele romantice?” probabil te întrebi acum. Pentru că am crescut văzând relația dintre părinții noștrii căzând, în orice fel de relație în care suntem o să avem acel fear of abandonment care ne va face să nu avem întotdeauna încredere în partenerul nostru, să nu ne deschidem 100% în fața lor și să observăm până și cele mai mici schimbări în comportamentul lor. Mai pe scurt, o să dăm overthink la absolut orice se întâmplă în relația noastră. Asta nu ne face ignoranți, ba chiar opusul, arată că valorificăm iubirea(în cazul acesta poate fi și platonică sau parentală, nu doar romantică) mai mult decât orice altceva.

Din fericire, putem schimba asta destul de ușor, trebuie doar să iubim mai puțin, ceea ce sună ciudat având în vedere că tocmai am spus ca valorificăm iubirea cel mai mult. Când zic ,,trebuie să iubim mai puțin”, nu mă refer să nu mai dăm importanță iubirii, ci să găsim mai multă fericire în alte lucruri. Pentru mine, acel lucru e muzica. Nu cred că pot explica în cuvinte cât de fericit mă face să ascult artistul meu preferat în fiecare moment din zi, inclusiv acum, când scriu asta. Poate pentru tine o să fie altceva, de exemplu cititul, serialele, să faci un sport sau orice altceva.

“We’re a generation of men raised by women. I’m wondering if another woman is really the answer we need.”-Brad Pitt în “Fight Club”

Fără nici un dubiu, e vina noastră.

Nu vreau să insinuez că e vina noastră că nu avem un tată in viața noastră, vreau să insinuez că e vina noastră că lăsăm asta să ne afecteze atât de mult. Eu sunt de vină că nu m-am deschis în întregime în fața iubitei mele și asta ne-a distrus relația. Tu ești de vină că nu ai spus nimănui cum te simți că n-ai un tată în viața ta și asta te-a făcut să intri în depresie. Până la urmă, singura diferență dintre noi și orice altcineva e că nouă DOAR ne lipsește o persoană, nu?

Fără nici un dubiu, NU e vina noastră.

Cineva care a crescut cu ambii părinți alături de ei poate o sa creadă că suntem niște persoane care trăim în totală depresie și nici nu încercăm să ne schimbăm și da, poate au un pic dreptate, dar totuși, nu au dreptate. Dacă ei ar fi fost în locul nostru, șansele ca ei să fi ajuns exact la fel ca și noi sunt extrem de mari. Asta nu înseamnă că ar trebui să folosim faptul că am crescut fără un tată ca pe o scuză pentru a nu ne schimba. Fiecare lucru greu prin care trecem ar trebui să fie o experiență de învățare pentru noi, nu un alt motiv pentru care să rămânem le fel. Nu putem schimba ce s-a întâmplat, putem doar să trecem peste și să fim mai buni în viitor

Dar dacă am un tată care e aici, dar nu vrea sa fie?

E foarte important să știi că dacă tatăl tău e prezent fizic dar absent emoțional nu ești diferit față de cineva care a crescut fără un tată prezent. Chiar dacă tatăl tău practic a fost acolo, aia nu înseamnă că absența lui emoțională nu ar fi avut niciun impact asupra ta.

Okay deci, până la urmă, sunt diferit?

Da, și tu și eu suntem total diferiți față de colegul de clasă care a crescut cu doi părinți iubitori, dar diferența asta doar ne poate împinge mai în față pentru a deveni persoane mai bune și părinți pentru viitorii noștri copii mai buni decât au fost tații noștri vreodată.

“I would never judge you/ ‘Cause everything worked out without him” -Tyler, The Creator pe “Like Him”